UNDELE GRAVITATIONALE

HARET ROSU          Teoria relativitatii generale (TRG)  ne spune ca orice corp (cu masa) aflat in miscare variata este sursa de unde gravitationale. Aceasta este o consecinta a unuia din postulatele fundamentale ale teoriei relativiste, acela al propagarii cu viteza finita (viteza luminii in vid) a interactiunilor gravitationale. Proprietatile undelor gravitationale au fost studiate pentru prima data de catre Einstein, care, in 1918, a obtinut solutii ondulatorii, in aproximatia liniara, pentru celebrele sale ecuatii din cadrul TRG. Tot el a stabilit ca puterea radiata prin unde gravitationale este proportionala cu patratul derivatei de ordinul trei, in raport cu timpul, a momentului de inertie cvadripolar. In prezent, la aproape o suta de ani de la prezicerea lor, nu se poate spune ca undele gravitationale au fost detectate.

Cauzele sunt obiective. In primul rand, constanta atractiei gravitationale universale (constanta lui Newton) are o valoare foarte mica si deci, in cadrul TRG, cuplajul surselor (maselor) la curbura spatiu-timpului este extrem de redus. Prin urmare, undele gravitationale (care exprima curbura spatiu-timpului) sunt foarte greu de produs cu amplitudine apreciabila, chiar si in conditiile unor fenomene astrofizice cu caracter puternic catastrofic, cum sunt colapsurile stelare. In al doilea rand, sarcina specifica (raportul dintre sursa de camp si masa inerta a corpului), care in cazul electromagnetismului poate lua practic orice valoare, pentru particulele elementare fiind chiar foarte mare, are in gravitatie mereu aceeasi valoare – egala cu unitatea – pentru orice corp (macroscopic sau microscopic). Acest fapt este o consecinta a principiului de echivalenta, care afirma ca masa gravitationala (sursa de camp) este egala cu masa interna a sursei. In termeni tehnici, se spune ca nu exista radiatie dipolara gravitationala, ci numai cvadripolara; sursa undelor gravitationale este momentul de inertie cvadripolar al oricarui sistem gravific.

undele-gravitationale-vazute-de-cercetatori-

Dupa ce Einstein a pus bazele teoriei undelor gravitationale, au urmat studiile lui Weyl (1922) si Edington (1924), astfel incat, la sfarsitul anilor ’20, teoria liniara a undelor gravitationale era bine inteleasa. Au fost precizate si limitele acestei teorii: pentru surse cu selfgravitatie mare, cum ar fi sistemele stelare binare, analiza liniara nu mai este o aproximatie suficient de corecta. In urmatoarele trei decenii, studiile teoretice nu au facut decat sa demonstreze cat de mica este energia transportata de undele gravitationale la observator (detector).

Si totusi, chiar in acest context nefavorabil, profesorul Joseph Weber de la Universitatea din Maryland (SUA) a initiat, in 1960, studiul experimental al undelor gravitationale. Dupa un deceniu de eforturi, Weber a anuntat, in 1969, ca detectoarele sale  – doi cilindri rezonanti, dintre care unul montat langa Washington si celalalt langa Chicago –  au fost excitati simultan de unde gravitationale provenite din centrul galaxiei. A urmat o perioada de entuziasm deosebit, in care si alte grupuri de cercetatori au pus in operare detectoare similare, fara insa ca rezultatul lui Weber sa fie confirmat. Luand in considerare distributia posibilelor surselor cosmice cu mase apreciabile  – pulsarii, piticele albe, unele stele duble, supernovele sau chiar gaurile negre -,  se considera ca pulsurile gravitationale in domeniul kilohertzilor ar putea sa sosesca pe Pamant cam de trei ori pe an.

In plus, amplitudinea lor, raportata la curbura Universului, nu depaseste valoarea de 10 la minus 18, in timp ce sensibilitatea cilindrilor rezonanti se afla in zona 10 la minus 16  –  10 la minus 17. Mult mai sensibile vor fi detectoarele cu interferometre laser, aflate in constructie, care vor face posibila detectarea unor amplitudini relative de 10 la minus 20  –  10 la minus 21.

Ia nastere astfel o noua astronomie  – care se alatura celei in infrarosu (IR), in ultraviolet (UV), in raze X, raze gama –  astronomia gravitationala. Despre ce este vorba ?

Unde-gravitationale

Radioastronomul american J.H. Taylor a descoperit miscarea sistematica a perioadei orbitale in sistemul dublu al pulsarului  PSR 1913+16, care poate fi atribuita pierderii de energie prin emiterea de unde gravitationale. A fost posibila determinarea cu precizie foarte mare a efectelor relativiste in miscarea sistemului (testele TRG) si au fost impuse constrangeri asupra celui mai simplu model imaginat pentru acest sistem: doua stele neutronice in care nu se transmit fluxuri mari de materie. In aceste conditii, s-a stabilit ca viteza de micsorare a perioadei orbitale este intr-un acord foarte bun cu formula cvadripolara a lui Einstein referitoare la pierderile de energie prin radiatie gravitationala.

O sarcina importanta a astronomiei gravitationale este punerea in evidenta a unui fond relictic de unde gravitationale. Existenta acestui fond este cauzata de procesele cuantice (corzi cosmice) din Universul foarte tanar (10 la minu 43 secunde). Undele gravitationale relictice ar trebui sa genereze o anizotropie unghiulara a radiatiei relictice electromagnetice (microundele de 3°K), sa aiba efecte in cronometria pulsarilor sau in masuratorile de tip Doppler asupra miscarii obiectelor cosmice.

Producerea de pulsuri gravitationale in laboratoarele terestre apartine, cel putin deocamdata, viitorului indepartat. De aceea, problema detectarii directe a undelor gravitationale se pune, cu cea mai multa certitudine, in cazul surselor cosmice.

Se poate aprecia in prezent ca detectia undelor gravitationale nu mai apare ca imposibila. Prin eforturi tehnologice considerabile, portile astronomiei gravitationale se deschid tot mai mult. Aceasta astronomie este foarte asemanatoare celei neutrinice. Ca si neutrinii, undele gravitationale se pot propaga la distante cosmologice, practic fara a fi absorbite, purtand cu ele informatii pretioase. Undele gravitationale sunt o consecinta a TRG, dar in acelasi timp si un test al acestei teorii, poate cel mai important.

 

 

Anunțuri

Un gând despre “UNDELE GRAVITATIONALE

  1. Aeleden

    Undele gravitaţionale sunt generate dintotdeauna în univers prin mişcarea oscilantă a sarcinilor gravitaţionale şi nu sunt o consecinţă a TRG. Această teorie abstractă doar încearcă să le explice şi, după cum se vede, eşuează în predicţiile sale pentru că de un secol ştiinţa gravitaţiei bate pasul pe loc.
    Că ideea spaţiului curb (din vecinătatea corpurilor ponderabile) este o utopie, se vede din faptul că teoria relativistă nu a reuşit să calculeze constanta de cuplaj pentru interacţiunea gravifică. Nici n-ar avea cum, din moment ce se bazează pe premise false.
    Nimeni nu ştie ce e spaţiul şi timpul (în sine) şi să mai afirmi că acestea se pot curba este deja prea mult. Apoi, dacă există o unitate a legilor fizicii şi o simetrie a manifestărilor fenomenologice, atunci de ce câmpul electric sau cel nuclear nu curbează şi ele structura spaţiu-timp? O abordare corectă (adică adevărată) ar trebui să aibă universalitate şi să se oglindească în toate fenomenele naturii.
    Chiar Einstein se arăta sceptic în ce priveşte TRG. El îi spunea lui Cornelius Lanczos în 1922 că teoria sa reprezintă doar un stadiu trecător, îl numea „efemer” (conform lui Ilie Pârvu în cartea „Istoria ştiinţei şi reconstrucţia ei conceptuală”, p. 296).
    Dar se pare că TRG a devenit în timp o ideologie care stă în calea progresului ştiinţei, căci etapa următoare în fizica gravitaţiei va fi GRAVITODINAMICA. Printre multe altele ea permite:
    – calculul constantei (gravitodinamice) de cuplaj;
    – aduce în atenţie o conexiune a câmpului gravific cu cel nuclear;
    – explică în ce mod poate fi creat câmp gravitaţional prin inducţie;
    – nu exclude relativitatea restrânsă, ci necesită corecţii cumulate (relativiste, în sens restrâns şi gravitodinamice) pentru a fi în acord cu observaţiile;
    – explică energiile suplimentare ce intervin în structurarea galaxiilor, astfel încât, noţiunile de „materie neagră” şi „energie neagră” devin improprii şi inutile:
    – regăseşte TRG ca pe un simplu caz particular (rămâne valabilă doar la nivelul orbitei lui Mercur);
    – regăseşte tot ca pe un caz particular situaţia „mecanicii invariantive” a prof. Octav Onicescu (scăderea masei cu viteza, în anumite condiţii!);
    – aduce în atenţie posibilitatea interpretării forţelor adiţionale (de tip lorentz) prin antrenarea eterului din jurul corpurilor sau al sarcinilor electrice, etc.

    Dar, poate cel mai uluitor aspect revelat prin gravitodinamică este faptul că sistemul solar apare drept creaţia unei forme de Inteligenţă (Newton îi spunea „Agentul Inteligent”, iar oamenii dintotdeauna l-au numit Dumnezeu).
    Această Inteligenţă cosmică cu puteri demiurgice parcă a prevăzut că omenirea se va încurca în teorii aberante (precum TRG) şi a înscris în măsurile astrelor şi chiar în măsurile Soarelui… constante gravitodinamice. Acestea sunt peceţile (semnele) puse de Creator în toată Lucrarea sa, despre care vorbeau cei din vechime. El este „Cel ce îşi pune pecetea peste stele” (Iov). Ele (semnele) au fost prevăzute a fi relevate şi de către Nostradamus („într-un an în care Saturn şi Marte vor fi în exaltare, vor fi descoperite nişte semne”), dar, şi mai relevant, despre semne a vorbit Iisus, care le-a dat ca reper temporal vestind A Doua Sa Venire pe Pământ (Luca;21/25).
    Şi, pentru ca uimirea noastră să devină totală, e simplu de arătat că asupra acestor SEMNE (constante numerice gravitodinamice şi matematice) ne orientează şi Marea Piramidă din Egipt, care le conţine pe toate. Iată că şi Arhitectul Piramidei „pledează” pentru gravitodinamică şi nu pentru TRG, care va rămâne doar ca o rătăcire „efemeră” a cursului ştiinţei. O ştiinţă care va trebui să reunească în cadrul ei de înţelegere toate fenomenele, dar să conecteze şi Trecutul cu Viitorul pentru a le include în Clipa de înţelegere sau Clipa de regăsire a omului în Marea Creaţie a lui Dumnezeu.
    Fie ca aceste descoperiri să reprezinte întoarcerea poporului român pe făgaşul bunului-simţ spiritual, prin depăşirea erei confuze a capitalismului absurd, mincinos şi distructiv pentru fiinţa naţională şi pentru întreaga planetă, darul nepreţuit oferit nouă de bunul Creator.

    Numai bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s